Al saptelea sanctuar
de Daniel Easterman |
David Rosen nu crede în coincidențe și bine face. Asasinatele comise, aparent fără legătură, la Cambridge, pe un șantier arheologic aflat la mii de kilometri distanță și în Israel ascund o miză fabuloasă, al cărei secret trebuie protejat cu orice sacrificiu. Iar Rosen e singurul care poate distruge o conspirație de proporții apocaliptice. Târât în vâltoarea unor primejdii la care nu s-ar fi gândit vreodată, el se lansează într-o cursă menită să-i dezvăluie identitatea ucigașilor și să-l atragă în inima străvechii cetăți Iram. O cetate ferită de ochii indiscreți, unde amintirea celui de-Al Treilea Reich e pe punctul de a fi răzbunată de forța malefică a celui de-Al Patrulea.
"Easterman îți oferă istorie, acțiune, mister și teroare. Ce altceva ai putea să-ți dorești?" - Washington Post
Daniel Easterman - Al șaptelea sanctuar.
|
Ne pare rau, insa aceasta carte lipseste momentan din stoc. Daca doriti sa o achizitionati, va rugam sa ne contactati utilizand formularul de contact si in cel mai scurt timp vom urgenta reinnoirea stocului cu numarul de exemplare dorite. Va multumim! |
|
Cărți din aceeași categorie:
Cartea “Al saptelea sanctuar” de Daniel Easterman a apărut la editura RAO Books în seria de Beletristica, se află în stare nouă, conține 584 pagini și poate fi comandată la cerere.
|