 |
Un scriitor indian contemporan încearca sa descopere, într-un roman imens, care este legatura cea mai puternica între doi oameni; sexul sau dragostea. Primul enunţ al carţii afirma ca nu dragostea este liantul cel mai puternic, ci sexul, dar dupa 820 de pagini, acelasi narator se convinge si te convinge ca liantul cel mai puternic este dragostea. O mare îndrazneala din partea unui autor aflat la primul sau roman, când s-au clasicizat deja carţile lui Henry Miller sau Anais Nin.
O îndrazneala si mai mare este sa scrii un roman rivalizând cu Salman Rushdie prin numarul urias de pagini si mai ales prin nebunia iubirii ce bântuie personajele. Alchimia dorinţei de Tarun J. Tejpal (Editura Nemira, 2007, traducere de Anca Stoiculescu, col. Babel, coordonata de Ana Antonescu) este un roman extraordinar, care se citeste pe nerasuflate, cu pasaje atât de frumoase încât îţi taie pur si simplu respiraţia. Nu mai poţi sa-l lasi din mâna si regasesti placerea pura a lecturii, care te îndeamna sa ignori tot “instrumentarul” critic.
Alchimia dorinţei este mai întâi romanul unei iubiri devastatoare între un tânar indian (naratorul carţii) si Fizz, care este musulmana. Suntem departe de Romeo si Julieta, cei doi ignora cu superbie reacţiile ambelor familii, fac nunta dupa ritualul sikh, au unic sens al vieţii împlinirea erotica. Suntem totusi în patria Kama-sutrei; pagini si pagini se succed descriind senzualitatea, voluptatea, extazul. Un singur gest este suficient sa declanseze dorinţa si apoi tornada tuturor simţurilor.
Nu se compara cu nimic din tot ce am citit; nu este o carte plina de poezie, ci veritabila epopee a dorinţei erotice. Din istoria acestei iubiri coplesitoare se desprind nenumarate alte povesti; independenţa Indiei si urmarile ei, corupţia clasei politice, succesiunea generaţiilor, moravurile dintr-o redacţie si peisajul ţarii panoramat între Delhy, asezarea de la poalele munţilor Himalaya orasul din nord, Chandigarh, peripeţiile fabuloase ale mutarii mobilei cu o vechitura de camion, prieteniile si nazdravaniile din tinereţe. Romanul cuprinde în epica lui si o formidabila carte de istorie, rivalizând cu o geografie vie sau cu un tratat de antropologie. Totul însa învaluit, captusit, saturat de senzaţii, sugerând beţia senzoriala totala.
“Alchimia dorinţei” este si un metaroman, plin de umor si autoironie, relatând caznele repetate ale scrisului. Produsul primei tentative a luat calea focului, al doilea a fost înecat, al treilea n-a fost terminat, abia în final personajul obsedat de carţi si lecturi, de autori si propria nevoie de exprimare, înţelege ca are totul la îndemâna; epica, personajele, tonul… si se asterne pe scris. Aproape ca s-ar putea vedea aici o parodie a romanului postmodern, care trebuie în mod obligatoriu sa-si etaleze reflectarea cvasinarcisiaca.
Tarun J. Tejpal a creat câteva personaje memorabile, care ilustreaza convingator lumea framântata a Indiei, de la figura lui Gandhi pâna la încrâncenata bunica Bibi Lahore, mai dura decât toţi barbaţii din familie, cu un destin ce i-a forjat o tarie de metal inflexibil, de la galeria “penismenilor” din viaţa politica la fauna redacţiei ori la barbaţii din preajma casei de la munte (care îi cucereste de la prima vedere si pe care cei doi iubiţi o cumpara), barbaţii care se dovedesc secretosi, apasaţi daca nu chiar damnaţi de întâmplarile trecutului.
Casa de la munte devine pe parcurs cronotopul-cheie al carţii; are propriul ei mister ce iese la lumina din cufarul plin de caietele cuprinzând jurnalul ţinut de o americanca îndragostita de India, Catherine. Scriitorul în devenire se transforma într-un cititor avid care nu se mai poate desparţi de caiete, descifrându-le vreme de câţiva ani. Iubitul care nu putea respira decât aerul din preajma soţiei sale, Fizz, se trezeste într-o buna dimineaţa secatuit de orice dorinţa.
Si scriitorul si barbatul sunt posedaţi de fantasma ueni Catherinei reînviate; Seherezada atotputernica si demonica.
Scriitorul reconstituie din notaţiile jurnalului povestea iesita din comun a unei rebele respingând puritanismul Lumii Noi; paraseste America pentru un popas în Parisul anilor nebuni, se lasa dusa de fascinaţia pe care i-a transmis-o tatal ei si porneste spre India însoţindu-l pe un tânar nawab. Catherine cunoaste aici toate modurile de iubire si trece pragul de la care sexualitate si sentiment se mai pot reprima, iar politica si interesele se topesc sub febra pasionalitaţii.
Barbatul cu vocaţia erosului traieste cea mai stranie experienţa. Exista, asadar, si cea de-a treia iubire, sfidând timpul si moartea, cea a naratorului cu fantasma Catherinei în scene halucinante ce amintesc de un personaj singular din proza lui Mircea Eliade; Domnisoara Christina. Scriitura este pe masura epicii; pasaje întregi pline de observaţii patrunzatoare, de reflecţii insolite, cu descrieri si portrete pigmentate cu ironii.
Iata o carte si un autor care au avut un mare noroc în limba româna; o traducere foarte, foarte frumoasa, care aluneca prin multe registre stilistice si da masura unui mare scriitor; un povestitor inegalabil si un rafinat cunoscator al ecuaţiei compusa din Eros, Agape si Thanatos.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
