Arta teatrului

Arta teatrului, de Mihaela Tonitza-Iordache si George Banu, este o prezentare a evolutiei esteticii teatrale de la inceputuri pina astazi si care prefateaza o antologie de texte teoretice privind arta teatrului, datorate unor actori, regizori, dramaturgi, scenografi, care au marcat etape si transformari in dialectica fenomenului teatral:

Aristotel, Shakespeare, Cervantes, Racine, Boileau, Diderot, Lessing, Goldoni, Hegel, Wagner, Appia, Craig, Meyerhold, Brecht, Artaud, Camus, Grotowski, Brook, Eminescu, Caragiale, Vianu, Strindberg, Zola, Piscator, Kantor, Strehler, Wilson, Serban, Penciulescu.

Nota autorilor la prima editie:

Volumul de fata cuprinde o prezentare a evolutiei esteticii teatrale în momentele sale importante, de la începuturi pâna astazi, care prefeteaza – de fapt – antologia de texte teoretice privind arta teatrului, datorate unor esteticieni, critici, dramaturgi, regizori, actori, decoratori, muzicieni, coregrafi, care au înregistrat, prin scrierile lor, diferite etape si transformari în dialectica procesului teatral.

Cum acest volum este prima încercare la noi de cuprindere sistematica a evolutiei gândirii estetice despre teatru, autorii lui nu-l considera exhaustiv, iar în reproducerea textelor ei au avut în vedere alegerea fragmentelor celor mai semnificative si a autorilor celor mai însemnati, care au reprezentat în aceasta evolutie un pas important prin activitatea lor.

De asemenea, s-a tinut seama, la alegerea textelor, de faptul ca în alte ocazii si în alte volume, integral sau partial, multe scrieri teoretice au mai aparut la noi, în traducere româneasca. Pentru a se evita paralelismele, fie ca s-au ales fragmente nepublicate pâna acum, ceea ce va face sa se întâlneasca în acest volum, uneori, nu textele considerate de oamenii de teatru ca fiind cele mai însemnate în activitatea autorilor lor, fie ca s-a acordat o pondere sporita unor texte mai putin importante fata de altele, care, au vazut însa deja lumina tiparului, în timp ce celelalte sunt traduse si editate abia cu aceasta ocazie.

Se va vedea, în acelasi timp, ca pâna în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, adica pâna la aparitia functiei regizorale, cea mai mare parte a textelor se refera mai mult la literatura dramatica decât la elementele spectacolului-actor, decor, costum, lumina etc., în vreme ce de la acel moment încoace, ponderea preocuparilor esteticii teatrale trece asupra acestora din urma, la care se va adauga estetica coordonarii spectacolului, a regiei.

Totodata, am tinut seama ca, pe lânga publicarea deja în volume independente a multor pozitii teoretice românesti, au aparut la noi antologii* de texte critice si estetice ale scriitorilor sau oamenilor nostri de teatru, care sunt, prin conditiile de spatiu editorial, mult mai complete decât ar fi fost ele în economia volumului de fata.

Ne-am propus însa sa definim în linii mari coordonatele evolutiei – prin continuitate si inovatie – unei gândiri estetice majore nationale în sensul conturarii unui ,,concept românesc de teatralitate“.

Cele mai multe dintre texte au fost traduse acum pentru prima oara la noi de L. Cerna (L.C.) si Mihaela Tonitza-Iordache (MTI), altele, care au aparut deja în volume, au traducatorul mentionat în indicatia volumului-sursa, iar cele fara nici o mentiune sunt cele cu traducatorul neindicat de textul principal din care au fost extrase, asa cum se întâmpla cu acelea tiparite de Buletinele ATM – de exemplu.