Beatles

La fel ca filmul The Dreamers al lui Bertolucci, romanul Beatles, al norvegianului Lars Saabye Christensen, nu este focalizat pe contextul istoric global, ci mai degrabă pe ceea ce reiese din poveştile de viaţă ale protagoniştilor săi. Publicat în 1984, volumul care avea să-i aducă lui Christensen faima şi motivaţia de a-şi continua seria de romane dedicate adolescenţilor începe în primăvara lui 1965, pentru a se încheia în iarna lui 1972.

În tot acest interval, în care s-au construit contracultura şi revoluţia socială, cunoscut pentru libertinajul său drept The Swinging Sixties, cei patru Beatles scriau la Liverpool unul dintre capitolele majore ale istoriei muzicale. În această perioadă, când subversivitatea era cultivată prin toate formele, pătrunzând în structurile sociale prin nenumărate forme ale artei, Norvegia îşi consuma întâlnirea cu ceea ce însemna cultură de masă, cu mirajul televiziunii şi muzica rock, cu benzile ei desenate şi pătrunderea masivă a cinema-ului.

Kim Karlsen, Gunnar, Ola şi Seb sînt cele patru personaje principale ale romanului lui Christensen, ale căror poveşti, cu descoperirile şi micile lor drame, puse cap la cap, nu sunt numai portrete individuale, ci şi relatări despre parcursul unei întregi generaţii. În ciuda schimbărilor din tectonica politicii şi a felului în care acestea modificau realitatea socială, viaţa de zi cu zi a celor patru adolescenţi are cu totul alte repere, mult mai importante, şi anume cele mai noi piese şi albume de la Beatles. Aşa se face că fiecare capitol poartă numele unei piese a grupului-cult, de la I Feel Fine, din 1965, până la Love Me Do, din 1972, trecând, evident, prin momentele Strawberry Fields Forever, Revolution, piesa lui Mai '68, sau Working Class Hero. Cei patru tineri se identifică, mai mult sau mai puţin, cu cei patru Beatles, piesele pe care aceştia le lansau devenind reperele prin care Kim, Gunnar, Ola şi Seb îşi construiesc temporalitatea. În mare parte, cartea vorbeşte despre "insuportabila uşurătate a fiinţei", care nu poate fi experimentată decât în plină revoluţie. Cu toate acestea, cei patru protagonişti nu sunt eroi, vieţile lor construindu-se în mare parte pe ficţiuni, idoli şi planuri pe care le fabrică asemenea unor baloane de săpun. Deşi se hotărăsc să-şi facă o formaţie, nu vor da niciodată finalitate acestei idei, pentru ca imaginaţia stimulează mai mult decît realitatea imediată. Dramele celor patru sunt minore sau, dacă nu, sunt imediat izolate, din vieţile lor nelipsind nici poveştile de dragoste şi nici incidentele. La sfârşitul romanului, Christensen îşi lasă personajele să meargă pe drumuri diferite, o dată cu momentul consacrat drept "maturizare", asigurându-se însă că perioada petrecută împreună şi-a lăsat amprenta asupra fiecăruia dintre ei.

Colecţia Cotidianul.