Dr. Petru Groza - Articole, cuvantari, interviuri, texte alese.
Unica ediție. Un volum masiv ce cuprinde toate cuvântările și articolele lui Petru Groza din perioada 1945-1952. Coperți cartonate și supracopertă.
Prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952, Petru Groza a fost și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952–7 ianuarie 1958. La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care amenința în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza mima apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu fusese recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.
Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.