Blues pentru o pisica neagra

Boris Vian s-a născut la Paris în 1920 şi a murit în 1959. Provine dintr-o familie înstărită, care îi asigura o educaţie riguroasă, dar îi şi încurajează pornirile artistice. Astfel, în 1938, alături de fraţii săi, înfiinţează un grup de jazz, reşedinţa familiei Vian devenind un punct important în lumea artistică pariziană. În 1942, proaspăt laureat al École Centrale des Arts et Manufactures, se angajează ca inginer, meserie pe care o va practica până în 1947. În tot acest timp, Boris Vian îşi continuă cariera de jazzman, începe să scrie poeme, care vor fi mai târziu reunite în volumul O suta de sonete, începe să lucreze la diferite proiecte de scenarii cinematografice şi scrie câteva dintre cele mai importante romane ale sale: Spuma zilelor, Toamna la Pekin, Iarba roşie, Femeile nu-şi dau seama – toate traduse şi publicate în româneşte de Editura Univers. În 1946, sub pseudonimul Vernon Sullivan, publică romanul Voi scuipa pe mormintele voastre, care va fi interzis în 1949. Autorul va fi urmărit, insultat, i se va intenta un proces pentru „obscenitate“, iar editorul său va câştiga o avere de pe urma celor două romane americane ale lui Vian. Colaborează cu diverse formaţii de jazz, alături de care participă la multe turnee ca trompetist. În 1956 este nevoit să renunţe la această pasiune din motive de sănătate, dar se menţine în perimetrul muzical în calitate de compozitor, producător şi director artistic. Ca scriitor, abordează foarte multe genuri literare: de la romane, la piese de teatru (Les bâtisseurs d’empire – 1959), nuvele (volumul Les Fourmis, tradus în româneşte sub titlul uneia dintre nuvele, Blues pentru o pisică neagră), până la poezii (N-aş prea vrea ca s-o mierlesc – 1962). Este membru activ al Colegiului de Patafizică întemeiat de Alfred Jarry, în cadrul căruia publică o serie de texte inedite. Moare în urma unui atac cardiac, în timpul proiecţiei filmului Voi scuipa pe mormintele voastre, ecranizarea romanului său omonim.

Sub titlul Blues pentru o pisică neagră se reunesc unsprezece nuvele în care Boris Vian îmbină ca într-un laborator savant sarcasmul şi ludicul, cruzimea şi inocenţa, toate acestea printr-un continuu joc de limbaj a cărui frenezie aminteşte de ritmurile de jazz ale lui Dizzy Gillespie.

Colecţia Cotidianul.