 |
În ultima perioadă, am recitit multe cărţi care mi-au plăcut mult în adolescenţă şi după Dumas, este rândul lui Gautier. Recunosc că nu ştiu prea multe despre autor fiindcă nu am avut răbdare să citesc şi scurta sa biografie inserată în prefaţă, dar ştiu cu siguranţă că aceast roman în două volume este cea mai cunoscută operă a sa. Ca şi mod de a scrie se aseamănă mult cu Dumas, însă eroii săi sunt puţin diferiţi. Pe când personajele lui Dumas sunt impulsive, neînfricate şi cu un orgoliu mare, personajele lui Gautier sunt gentlemani perfecţi şi uneori mă amuză problemele pe care acestea se chinuie să le rezolve într-o manieră diplomată. Evident, este vorba despre personajele masculine. Cele feminine erau la fel cam în toate romanele din secolul XIX; domnişoare şi doamne fragile, delicate, care mereu au nevoie să fie salvate.
Căpitanul Fracasse nu este un roman de capă şi spadă propriu-zis, acţiunea derulându-se în jurul unei trupe de teatru şi ne este prezentată viaţa actorilor acum 200 de ani, oameni care erau aplaudaţi şi dispreţuiţi în egală măsură. Povestea începe în castelul baronului Sigognac, ultimul urmaş al unei familii de nobili ruinaţi, care îşi petrece zilele monotone printre ruinele castelului. Într-o seară ploioasă, o trupă de actori îi cere găzduire, iar baronul îşi împarte puţina sa cină cu ei. La invitaţia lor, dar şi datorită faptului că este vrăjit de frumoasa actriţă Isabella, Sigognac îi însoţeşte la Paris sperând să i se schimbe norocul. Forţat de împrejurări, el va juca rolul căpitanului Fracasse ajutat de o mască, fiindcă era mare ruşine ca un nobil să se preteze la aşa ceva. Fracasse este personajul folosit în comedii, trebuie să aibă un mers şi o mimică pentru a stârni râsul, iar baronul trebuie să se umilească de multe ori pe scenă. O iubeşte pe Isabella, iar Isabella îl iubeşte pe el, însă ea nu se consideră demnă de a fi soţia lui deoarece el este nobil şi ea nu. Romanul continuă apoi cu aventurile trupei de teatru şi cu încercările lui Sigognac de a o salva pe Isabella de eventualii pretendenţi.
Interesant este faptul că fiecare personaj de roman ajungea să se confunde cu personajele interpretate pe scenă şi la un moment dat nu ştii (şi nici personajele nu ştiu) unde începe jocul de scenă şi unde se termină adevăratul lor caracter. Avem îndrăgostitul narcisist, ţigăncuşa aprigă, nobilul neînfricat, bătrâna ursuză etc.
Este un roman recomandat în cazul în care vă plac cele clasice, cu descrieri ample şi cu portrete de personaje foarte bine conturate.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
