Cele patru puteri ale lui Apolo, de Georges Dumezil

Cele patru puteri ale lui Apolo

de Georges Dumezil

Cele patru puteri ale lui Apolo

Titlu:

Cele patru puteri ale lui Apolo

Domeniu: Religie si spiritualitate

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Autor: Georges Dumezil

Starea cărții: Impecabilă

Nr. pagini: 214

Anul apariţiei: 1999

39,00 RON
Vezi carte

Georges Dumézil - Cele patru puteri ale lui Apollo.

„Cartea reuneşte douăzeci şi cinci de schiţe de mitologie (...). Primele trei grupuri se centrează în esenţă asupra societăţilor aşa-numite clasice, dar bătaia lor e mai mare. Nu-i puţin lucru să observi o concepţie cu privire la glas şi la cuvânt comună mai multor popoare indo-europene (...). Tot astfel, nu e lipsit de interes să continuăm a inventaria ceea ce supravieţuieşte din acea ideologie în acea Grecie pe care în chip atat de precoce am tins s-o eliminăm şi în primul rând în Grecia, încă întrucâtva europeană, a poemelor homerice. De asemenea, după ce am recunoscut în multe ocazii că, pentru primele secole ale Romei, analiştii au interpretat sau fabricat cu dragă inimă evenimente, pornind de la modele mitice sau ideale, este util să le enumerăm, să le precizăm sursele, care nu se găsesc cu toate, nici vorbă, în moştenirea indo-europeană.“ (Georges Dumézil)

Recenzii
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.

Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii.

Cartea “Cele patru puteri ale lui Apolo” de Georges Dumezil a apărut la editura Univers Enciclopedic Gold în seria de Religie si spiritualitate, se află în stare impecabilă, conține 214 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2024 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro