Dada: revolta artei

Cuvânt ales la întâmplare dintr-un dicţionar la cabaret, Dada desemnează o diaspora de tineri artişti revoltaţi şi utopişti. Din 1915 până în 1925, între Zurich, Berlin, New York, Barcelona şi Paris, dadaiştii au răsturnat canoanele estetice, au schimbat arta şi au redefinit raportul între individ şi comunitate. Arp, Baader, Ball, Cravan, Duchamp, Hausmann, Iancu, Man Ray, Picabia, Schwitters, Sophie Taeuber, Tzara au resimţit atât de puternic nevoia imperioasă de a demonta mecanismele alienării, încât au refuzat să le combată în formele uzate şi compromise. Au reinventat, aşadar, limbajele amestecate ale artei şi vieţii în aşteptarea unei noi integrităţi a fiinţei împotriva lipsei de raţiune din epocă.

Dada, revolta artei face parte din colecţia Enciclopedica şi este semnată de istoricul literar Marc Dachy.

Atras încă din adolescenţă de avangardă, Marc Dachy şi-a dedicat toată cariera studierii mişcării dadaiste. Cartea sa, intitulată Journal du Mouvement Dada, a primit în 1990 Grand Prix du Livre d'Art. A publicat o serie întreagă de lucrări despre promotorii mişcării dadaiste, cele mai importante dintre ele fiind Archives du Mouvement Dada şi Dada au Japon, ultima fiind scrisă special pentru soţia sa japoneză, Mayuko.

În Dada, revolta artei, Marc Dachy face o introducere în istoria curentului şi dedică capitole întregi creatorilor acestei mişcări. Dadaismul, un curent cultural şi artistic, nonconformist şi anarhic, îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă, a fost înfiinţat de poetul român Tristán Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Huelsenbeck şi artistul plastic Hans Arp, apoi pictori precum Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst şi Kurt Schwitters. Afişând un negativism declarat, dadaismul cultivă arbitrarul total, neprevăzutul, provocând dezordinea şi stupoarea prin opere şi acţiuni îndreptate împotriva artei, gustului estetic şi a moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

În manifestul acestei mişcări, numit Dada, se vorbeşte despre căutarea limitei extreme a separării gândirii de expresie. Dadaismul contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul şi mistificarea la rangul de principii supreme. "Marele secret este aici: gândirea se face în gură. Apriori, dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot", explică Tristán Tzara. Curentul a fost întemeiat de generaţia de artişti de după Primul Război Mondial, confruntată cu ororile unui conflict care părea fără sfârşit. Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toţi revoltaţi împotriva absurdităţii războiului, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristán Tzara, organizatorul "Cabaretului Voltaire" din Zurich, capitala Elveţiei, stat neutru.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei îşi manifestă revolta mai curând prin provocare decât prin idei estetice. Numele curentului este ales la voia întâmplării. El apare după ce iniţiatorul mişcării, Tristán Tzara, al cărui pseudonim provine de la cuvântul românesc "ţară", introduce un creion într-un dicţionar Larousse şi acesta se opreşte în dreptul cuvântului onomatopeic dada, care, în limbajul copiilor, înseamnă "căluţ de lemn". Dadaismul ia naştere în mod oficial pe 6 februarie 1916, în Cabaretul Voltaire din Zurich. Din martie 1919, o dată cu Tristán Tzara, mişcarea se mută la Paris, unde i se alătură scriitori precum Andre Breton şi Louis Aragon.

Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia, "391", înfiinţată la Barcelona în 1917 şi transplantată la New York, Zurich şi apoi la Paris.

În 1922 se produce ruptura între dadaism şi grupul lui Andre Breton, din care se va dezvolta suprarealismul. Dadaismul supravieţuieşte însă datorită aproape exclusiv personalităţii lui Tzara. Mişcarea abordează tendinţe din ce în ce mai protestatar-anarhice, făcînd din arbitrar şi din hazard principii de bază ale creaţiei. Cea mai bună modalitate de a scrie poeme era pentru Tzara să se ia un jurnal şi o foarfecă, să se aleagă un articol şi să se taie fiecare cuvânt. Cuvintele să fie bine amestecate într-un sac şi apoi scoase unul câte unul la întîmplare şi scrise în ordinea în care ieşeau din sac. Aceea era o poezie dadaistă perfectă.

În volumul de faţă, dedicat dadaismului, veţi găsi o serie întreagă de poeme create după reţeta lui Tristán Tzara, fragmente de jurnale, scrisori, mărturii şi articole apărute în epocă despre fenomenul Dada.