 |
„Eu, robotul” se încadrează în categoria celor mai bune romane SF scrise vreodată.
Cartea ne transportă în viitor, într-o lume care a devenit dependentă de munca roboţilor. Deşi compusă din nouă povestiri distincte, cartea îşi păstrează omogenitatea, fiecare poveste reprezentând o amintirea a lui Susan Calvin, un bătrân robopsiholog şi martorul a ceea ce a avea să fie numit începutul erei roboţilor.
Construiţi pentru a sluji omului, roboţii s-au dovedit a fi în curând ajutoare de încredere, a căror utilizare implică riscuri minime, orice robot fiind astfel construit încât să respecte cele trei legi fundamentale; „1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie, să i se întâmple ceva unei fiinţe umane.” , „2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci când ele nu contrazic legea 1” şi „3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci când grija de sine nu contreazice legea 1 sau legea 2”.
Dar tocmai faptul că robotul se ghidează după aceste legi, îl fac imprevizibil. Astfel, Herbie, un robot cu strania capacitate de a citi gândurile, începe să mintă, iar o Maşină construită astfel încât să dirijeze economia întregii planete, începe să dea rezultate eronate. Singura în măsură să explice acest comportament, este Susan Calvin, primul robopsiholog.
Mai mult însă, cartea abordează şi probleme de etică. Nu este un gest prea îndrăzneţ să ne încredem în nişte Maşini, nu reprezintă roboţii un potenţial pericol pentru omenire? Şi ce se întâmplă în clipa în care un robot încearcă să substituie un om?
Pentru mine, „Eu, robotul” a reprezentat în primul rând o diversiune. Dar mai mult de atât, ea mi-a redeschis apetitul către literatura S.F., infirmând cu succes prejudecata că acest gen de cărţi pot pasiona doar copiii neiniţiaţi în literatura „serioasă”.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
