 |
„Familia Watson” face parte din romanele neterminate ale lui Jane Austen. Început de scriitoare în anul 1803, romanul a fost ulterior abandonat. Povestea însă, aşa cum şi-o imagina scriitoarea, nu a rămas necunoscută. Prin vocea Cassandrei, sora şi confidenta lui Jane Austen, romanul (mai bine spus, proiectul romanului) a devenit cunoscut familiei. Ani mai târziu, Catherine Hubback publica prima versiune completată din „The Watsons”, sub numele de „The younger sister”. Au urmat variantele lui John Coates, Laura Wade şi Helen Baker. Despre ediţia completată de Meryn Williams nu există prea multe informaţii. În primul moment, am fost tentată să cred că poeta încerca doar să îşi asigure „nemurirea”, legându-şi numele de cel al cunoscutei Jane Austen. Apoi am citit romanul, şi l-am plăcut. În mod cert, nu poate fi inclus în rândul romanelor de seamă ale scriitoare, precum „Emma” sau „Mândrie şi prejudecată”. Un ochi vigilent sesizează rapid anumite lipsuri ale romanului. Limbajul seamănă cu cel al lui Jane Austen dar în acelaşi timp anumitor scene le lipseşte eleganţa stilului. Austen era expertă în a transforma scene pasionale în relatări pline de tact. Meryn Williams nu are acest talent.
Tema romanului nu face abstracţie de la tiparul general al lui Jane Austen; o eroină bine-crescută, plină de toate calităţile apreciate la acea vreme, este nevoită să accepte un mod de viaţă care nu o satisface. Crescută la o mătuşă bogată, Emma Watson are parte de o decepţie cumplită în clipa în care, ani mai târziu, mătuşa se recăsătoreşte, dezmoştenind-o. Emma este forţată să se reîntoarcă la familia tatălui ei, într-o casă în care până şi proprii ei fraţi nu sunt altceva decât străini, mai mult sau mai puţin bine crescuţi. Se apropie relativ repede de sora ei Elizabeth, însă nu îşi poate înfrânge un sentiment de dezamăgire în clipa în care descoperă că surorile ei Penelope şi Margaret nu sunt mai mult decât nişte fiinţe vulgare, aflate în căutare de soţi.
Pe măsură ce se adaptează noului ei mediu, Emma câştigă prieteni noi. Un astfel de prieten este şi John Howard. Total dependent de generozitatea familiei Osbourne, domnul Howard nu este chiar omul care să poate oferi ceva unei soţii, însă acest lucru nu îi umbreşte calităţile. Howard este o persoană cultă, manierată iar Emma se îndrăgosteşte rapid de el. Visele ei sunt curmate de două evenimente dureroase; tatăl lui Emma moare, iar orice iluzie privitoare la o căsătorie piere, în clipa în care doamna Osbourne, o femeie trecută binişor de a doua tinereţe, îi dă de înţeles, în termeni duri, că Howard va prefera oricând iubirii o situaţie înfloritoare ca soţ al doamnei Osbourne.
Rănită dar demnă, Emma decide să îşi accepte destinul. Se mută în familia fratelui ei dar tocmai când lucrurile par să se aşeze, o scrisoare de la domnul Osbourne, fiul doamnei Osbourne, dă totul peste cap; în termenii cei mai cordiali, Emma este cerută în căsătorie.
Finalul cărţii nu suprinde cu adevărat, nu dacă sunteţi cât de cât familiarizat cu stilul lui Austen. Totuşi, el aruncă o lumină nouă asupra situaţiei femeilor, la începutul secolului XIX. Uşurinţa cu care tinere pline de calităţi acceptă compromisul, în iubire şi nu numai, imposibilitatea de a alege, transformă „Familia Watson” într-un portret trist al unei lumi în care femeile nu se afirmaseră încă.
„Familia Watson” nu este genul de roman care să impresioneze. Împrumută multe elemente din cărţi precum „Raţiune şi simţire”, „Emma”, „Mândrie şi prejudecată”. Totuşi, îl recomand ca şi o „experienţă literară” interesantă. Nu am mai citit romane completate până acum. Când un scriitor decide că un anumit proiect trebuie să moară în faşă, o face dintr-un anumit motiv; fie ideea nu i se mai pare reuşită, fie plăcerea de a lucra la a acea carte a murit, fie… cauze sunt multe. Tocmai de aceea, îi privesc cu dezaprobare pe cei care, dintr-o ambiţie prostească sau doar din dorinţa de a se afirma, se apucă să „completeze” romane. Un astfel de proiect are mai multe şanse să discrediteze un scriitor bun şi prea puţină putere pentru a promova o nulitate. „Familia Watson” nu este un roman celebru, şi nu va fi niciodată. Jane Austen a murit, iar orice încercare de a-i „resuscita” scriterile abandonate duce la o „cârpeală literară”. O cârpeală interesantă poate, dar nu excepțională.
Cotare:  [4 din 5 stele] |
|
|
Autori romani
