 |
Intreaga arhitectura umana si obiectuala a ghetoului invie legenda golemului-strigoi, pe care un rabin cabalist il adusese la viata, strecurandu-i intre dinti formula magica. Zicala romaneasca “fiecare isi poarta crucea sa” se poate adapta aici la; fiecare isi poarta Golemul sau.
Fara indoiala, Gustav Meyrink nu e doar un psiholog de un rafinament innascut ci si un initiat capabil sa depisteze existenta unor forte supranaturale cu care comunica intr-un mod misterios si extenuant. Tulburarile psihice si amnezia lui Pernath sunt simple mijloace de mascare a supranaturalului, destinate in exclusivitate celor nepregatiti sa-l accepte.
O data la 33 de ani, cartierul evreiesc e lovit de o molima a sufletului si semne concrete ii vestesc iminenta; “pe un zid vechi, scorojit, igrasia se lateste luand forma unui om care merge” sau “in geam, florile de gheata incheaga chipuri incremenite”, ca si cum o inteligenta din umbra, arsa de dorul reintruparii, ar pune stapanire pe lume.
Trezirea din amnezie sau desferecarea incaperilor creierului se produce odata cu mularea realului peste imaginar sau, de ce nu, invers. Dupa ce strabate coridoare subterane, intunecate si intortocheate, Pernath se pomeneste in camera fara intrare, care nu are decat o fereastra cu zabrele. Spatiul fizic se suprapune peste spatiul launtric. Acolo se iveste Golemul, celalalt, dublul care-i infrunta privirea si-i scoate din negura amintirea.
Pentru ca “stiinta si amintirea sunt totuna” iar rolul acestui straniu alter ego e sa trezeasca din morti viata spiritului. “Da! Si mie mi s-ar rupe franghia daca as indrazni sa-mi arunc ochii inauntrul meu prin fereastra cu zabrele”, gandeste Pernath. Ruperea franghiei e pretul care trebuie platit pentru indrazneala amintita. Exista un singur fel de a fi treaz cu adevarat, rezervat doar acelora care-si accepta propriul monstru launtric, pentru ca mai apoi sa-l poata rapune. Astfel, intuitia lucrurilor de nepatruns, “alergand unele langa altele, ferecate laolalta, cai orbi goniti pe drumuri de bezna”, se transforma in intelegere; caii isi recapata vazul si drumurile se lumineaza. Experientele acumulate in trecutul multiplu de 33 se trezesc la viata.
Personajele golemului sunt simboluri preluate din jocul de tarot; Charousek intruchipeaza Calugarul, Hillel – arhivarul, pastrator al registrului viilor si mortilor – reprezinta Magul, Zwack simbolizeaza Mascariciul in timp ce Pernath se transpune uneori in Nebun, alteori in Spanzurat.
Spanzuratul simbolizeaza impasul dar si ocazia sau necesitatea de a rasturna conceptia despre lume, impreuna cu sensul vietii. Nebunul este “perceptia inteleapta, modesta si respectuoasa la care se poate ajunge in urma unor cautari dificile si indelungate”.
Atitudinea introvertita a Calugarului reconciliaza cele doua aparente contrarii; profunzimea trairii si culmile cunoasterii. Calauzitor in labirintul misterului, Magul reveleaza calea ce trebuie urmata. Apoi Mascariciul, “o carte de joc, un fleac, o foaie de nimic! Imi tipa un glas in creier… in zadar… a prins trup – sta ghemuit intr-un colt, holbat la mine si ma priveste cu ochii si cu chipul meu”. Dupa cum Mascariciul e prima carte din joc, asa si omul “e prima imagine din cartea lui cu imagini, e propriul sau dublu”.
Chiar si modalitatile de etalare le putem regasi in Golem. Drumul ocolit reprezinta alegerea cararilor inguste si neumblate pentru a ajunge la patria pierduta. Fiindca doar ceea ce sta “scris in trup cu litera marunta, abia vazuta, nu cicatricea urata pe care o lasa viata dinafara” duce la dezlegarea tainei celei mari. Cele trei destine poate fi vazuta ca o modalitate de a iesi din trecut, prezent si viitor, adica a scapa din bucla timpului odata cu atingerea starii de androginitate. Hagall este calea evolutiei spirituale, calea misticilor care au trecut cu intelegere dincolo de provocarile vietii. O singura carte, aici cartea Ibbur, este etalarea folosita pentru a prevedea situatii limita si modul de asumare a lor. Adevarul ascuns descopera atitudinile sau sentimentele tainice, mai ales atunci cand subiectul se teme ca cineva se ascunde de el sau in el. Cele doua drumuri simbolizeaza Drumul Vietii (amintire, cunoastere) si Drumul Mortii (uitare, ignoranta).
Indiferent daca se ascunde in navalnicul “rau al sangelui” sau “se ghemuieste in bataile inimii”, Athanasius Pernath e asaltat de ganduri si se lasa in voia lor ca un orb, vreme in care timpul isi pierde sensul dar si consistenta. Pana cand toate celulele trupului ajung sa lupte – “asa cum lupti pentru o gura de aer” – pentru a patrunde Taina. Si o va patrunde fiindca orice nedumerire constientizata poarta cu ea germenele unui raspuns, al unei lamuriri.
Constiinta naratorului se intoarce in timp si imbiba trupul, amintirile si experientele lui Athanasius Pernath, pentru ca apoi sa intre definitiv in trupul semizeului-hermafrodit-androgin, cel care sta pe scaunul domnesc de sidef si poarta coroana rosie de lemn. Asa isi incepe drumul cel nou si fara sfarsit. Dar acest gand, odata rostit, capata un gust neplacut, pamantesc, de aceea ne este strecurat mai degraba ca subinteles.
Foarte adevarat ca nu poti iubi si nu poti uri cu toata puterea decat ceea ce face parte din tine, din trupul si sufletul tau. Intre iubire si ura Gustav Meyrink epuizeaza tot registrul trairilor, pentru a castiga libertatea mersului pe cea de-a treia cale, calea de mijloc, situata pe muchia dintre viata si moarte.”
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
