Idiotul

Ideea principală a romanului este înfăţişarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum... Voi aminti că dintre chipurile sublime ale literaturii creştine cel mai apropiat de desăvârşire este al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru că, în acelaşi timp, este şi ridicol. Pickwick al lui Dickens (o idee infinit mai slabă decât Don Quijote, totuşi imensă) este şi el ridicol, tocmai prin asta fiind cuceritor... Jean Valjean este şi el o tentativă puternică, dar trezeşte simpatia datorită teribilei sale nefericiri şi prin faptul că societatea este nedreaptă cu el. Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător...” (F.M. Dostoievski)

„Poate cea mai cunoscută sentinţă dostoievskiană din romanul Idiotul este formula unei utopii estetice: «Frumuseţea va mântui lumea». Este una dintre temele «serioase, erudite, sublime», alături de altele cât se poate de «realiste», cum ar fi pedeapsa cu moartea sau situaţia economică a Rusiei, care îl obsedează pe eroul principal. Nu se poate să faci parte din «lumea asta», din înalta societate rusă, dacă pui atâta suflet în propriile-ţi idei. Rişti să nu ai aderenţă la ea, să fii luat drept un idiot. Ceea ce cu prinţul Mîşkin se şi întâmplă.” (Emil Iordache)