Inainte de fundatie
de Isaac Asimov |
Înainte de Fundație (1993) (titlu original: Forward the Foundation) este ultimul roman scris de Isaac Asimov în ordinea publicării și al doilea în ordinea cronologică a desfășurării acțiunii din seria Fundația. Cartea este scrisă într-un stil similar Fundației originale, cu capitole despărțite de lungi intervale de timp. Ambele cărți au fost publicate inițial în revistele science fiction sub forma unor povestiri independente.
Acțiunea se petrece pe Trantor, la opt ani după evenimentele din Preludiul Fundației, descriind modul în care Hari Seldon a transformat teoria psihoistoriei dintr-un concept ipotetic într-o aplicație practică la scara evenimentelor galactice.
La 10 ani după moartea lui Asimov, cu permisiunea reprezentanților patrimoniului Asimov, Gregory Benford, Greg Bear și David Brin, toți trei prieteni ai autorului, au scris A doua trilogie a Fundației cu scopul de a încheia saga Fundației.
Acțiunea celor trei romane se suprapune peste cea din Înainte de Fundație, completând golurile existente în cadrul acesteia. Ca încadrare aproximativă, se poate considera că cea mai mare parte a evenimentelor din Înainte de Fundație se petrec între Teama Fundației de Gregory Benford și Fundație și haos a lui Greg Bear, a doua trilogie încheindu-se cu Triumful Fundației a lui David Brin.
|
|
Cărți din aceeași categorie:
Cartea “Inainte de fundatie” de Isaac Asimov a apărut la editura Teora în seria de Beletristica: Science Fiction, se află în stare impecabilă, conține 383 pagini și poate fi comandată online.
|