Înaintea piramidelor - Dezlegarea celui mai mare mister al arheologiei este cea mai recentă carte apărută pe tema misterului piramidelor din Egipt. Publicată în luna iulie 2010, cartea de faţă se constituie într-un volum cu un conţinut absolut fascinant, fundamentat pe fapte şi dovezi palpabile, încercând să răspundă la întrebarea cine a fost înainte de piramide? şi aducând în lumină cele mai noi teorii privind construcţia, rolul şi geometria piramidelor de pe platoul Giza din Egipt.
Unele dintre cele mai mari mistere ale lumii antice sunt piramidele din Egipt. Aflaţi în căutarea secretului acestor construcţii megalitice, Christopher Knight şi Alan Butler ne prezintă o teorie uimitoare, susţinută cu dovezi pe măsură.
Intenţia lor a fost să publice o sinteză a cercetărilor cu privire la sistemele de măsurare utilizate în Britannia Neolitică , dar până la urmă rezultat o poveste depre transmiterea unor cunoştinţe străvechi şi a unor artefacte nepreţuite, care cuprinde o perioadă de câteva milenii şi culminează cu jocul puterii la cel mai înalt nivel din secolul XX. S-a pornit de la o descoperire arheologică importantă şi s-a s-a terminat cu ceea ce criticii consideră a un rival desăvârşit al oricărui roman scris de Dan Brown cu singura diferenţă că informaţiile din această carte sunt adevărate ele putând fi verificate şi testate de către oricine fără deţine neapărat cunoştinţe de specialitate.
Ei demonstrează legătura dintre menhirele ce pot fi găsite pe toată suprafaţa Marii Britanii (dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Stonehenge) şi cele trei piramide de pe platoul Gizeh.
Înaintea piramidelor - Dezlegarea celui mai mare mister al arheologiei aduce o nouă viziune asupra lumii antice, vorbeşte despre constructori misterioşi, astronomi pricepuţi şi, nu în ultimul rând, despre religiile lumii şi francmasonerie.