Un grup de turisti britanici aflat într-o excursie în Creta rămâne sechestrat într-un bizar labirint de peşteri din cauza unei alunecări de teren ce blochează intrarea chiar în momentul în care englezii dornici de aventură sunt în plin proces de explorare. Ghidul cade victimă accidentului natural, iar turiştii sunt nevoiţi să îşi găsească pe cont propriu drumul spre exterior, spre lumina zilei.
Intriga pe care se bazează romanul Labirintul întunecat al lui Durrell ar fi un clasic început de roman de aventuri, dacă labirintul respectiv nu ar fi, de fapt, o fenomenală descoperire arheologică şi dacă nu ar fi fost etichetat de specialişti drept faimosul loc în care, dacă mitologia greacă nu ne înşală, a trăit odinioară un minotaur.
Din moment ce nu avem de-a face nici cu o carte de fantasy cu întoarceri în timp, e clar că scriitorul - evident pasionat de mituri şi de metafore spirituale sau chiar religioase - îşi încearcă puterile cu o reinterpretare modernă a unuia dintre motivele care au avut o considerabilă influenţă asupra culturii europene. Ce semnificaţii noi se pot găsi, în lumea contemporană, pentru vechea poveste a efortului uman care, ghidat de inteligenţă şi ingeniozitate, depăşeşte piedicile naturale, îşi găseşte un drum prin complicaţiile realităţii şi ajunge, în fine, la o multaşteptată claritate sau iluminare? Răspunsul lui Durrell, în acest prim roman al său, publicat în 1958, poartă amprenta unui anume tip de entuziasm religios, din care lipsesc, desigur, vechile certitudini ale gândirii premoderne şi în care calea încetează de a mai fi numai una.
Colecţia Cotidianul.