Legaturile primejdioase reprezintă o palpitantă aventură a unor oameni decăzuți și imorali care reușesc să strice totul în jurul lor, la început cu cinism indiferent, apoi cu groază când observă că propria lor corupție morală îi afectează și pe ei într-un mod neașteptat.
Laclos s-a jucat cu tâlc, dezvăluind ce e dincolo de măştile sociale şi aşa a devenit scriitor, fără să se ia în serios. Destinul lui a fost unul aventuros, posteritatea păstrându-l ca romancier, şi nu ca om de arme. Însă posteritatea a fost, şi în cazul său, imprevizibilă. După mişcarea de eliberare din anii 1960, după aşa-numita revoluţie sexuală, Legături primejdioase îşi trăieşte adevărata viaţă.
Choderlos de Laclos a scris acest scandalos roman demascator având în minte nobilimea putredă din Vechiul Regim. O scriere de ficţiune zguduitoare care i-a dezgustat pe nobili, dar a fermecat-o pe regina Maria Antoaneta a Franţei, al cărei sfârşit era mai aproape decât bănuia fermecătoarea regină.
În 1789, scriitorul s-a alăturat iacobinilor radicali, jucând un rol militar crucial în Revoluţia Franceză. Întemniţat şi cât pe ce să fie ghilotinat în vremea aşa-numitului Regim de teroare, a fost eliberat pe neaşteptate în decembrie 1794. Peste câţiva ani, Napoleon l-a făcut general de artilerie. În 1803, scriitorul s-a stins la o mănăstire din Taranto, Italia, unde a şi fost îngropat. După prăbuşirea lui Napoleon, în 1815, localnicii i-au distrus mormântul şi i-au azvârlit rămăşiţele pământeşti în mare.
Ce să fi însemnat acest gest? Fără îndoială, o formă de a exprima un dezacord, nu faţă de autor, ci faţă de perversitatea spiritului omenesc, pe care scriitorul a expus-o în roman.
Legături primejdioase a fost o plăsmuire curajoasă în spatele căreia se afla, după mărturia autorului, intenţia de a face morală, de a trezi conştiinţe, de a arăta răul, pornind de la modul în care lucrează el în personaje ca marchiza de Merteuil sau vicontele de Valmont. Machiavelici, foştii amanţi explorează universul cu multe tăişuri al amorului, mai ales al sexualităţii, care devine un instrument eficient pentru jocuri crude. Romancierul plonjează în dedesubturile discursului duplicitar al protagoniştilor, un discurs cu o putere de convingere care destramă crud destine.
Iată ce îi scrie, într-una dintre epistole, marchiza de Merteuil doamnei de Volanges: „Iluziile dragostei pot fi mai dulci, dar cine nu ştie că sunt, de asemenea, şi mai puţin durabile? Şi câte primejdii nu aduce cu sine momentul care le risipeşte! Atunci, cele mai mici defecte vor părea şocante şi insuportabile, prin contrastul pe care-l formează cu ideea de perfecţiune care ne-a sedus la început. Fiecare dintre cei doi soţi crede, cu toate acestea, că numai celălalt s-a schimbat şi că el, unul, valorează în continuare tot atât cât a fost preţuit la început, în acea perioadă de rătăcire. De farmecul pe care nu-l mai simte se miră că nu-l mai poate produce; se simte umilit, vanitatea rănită acreşte starea de spirit, exagerează greşelile, nutreşte ura; şi, astfel, plăcerile frivole sunt răscumpărate prin nefericiri îndelungate”.
Întâmplările din roman arată că, în realitate, doamna de Merteiul crede cu tărie în „plăcerile frivole” şi în forţa lor, pe care o foloseşte fără a pregeta, într-un complicat şi pervers joc al seducţiei. În subtila scriere a lui Laclos, amorul se arată cu chipul lui necurat, ivit din dorinţe obscure ce rămân ascunse în fiinţa umană.
Choderlos de Laclos - Legăturile primejdioase.
Ediție cartonată.
Autori romani
