Marile sperante (2 vol.)
de Charles Dickens |
Fiind un roman de formaţie - biografia unui personaj din copilărie până în anii maturităţii - Marile Speranţe captivează prin intensitatea scenelor de multe ori dramatice. Copilărie tristă, adolescenţa marcată de o dragoste neîmpărtăşită şi o tinereţe încărcată de emoţii şi speranţe năruite compun efectul dramatic al scrierii lui Dickens, atât de cunoscut şi îndrăgit de cititorii din lumea întreagă.
Imensa popularitate a romanului lui Charles Dickens se datorează într-o mare măsură şi variantelor multiple de ecranizări realizate de-a lungul anilor. Faptul că este un clasic al literaturii nu mai trebuie demonstrat, analizele şi cronicile apărute în literatura de specialitate atestând în mod categoric meritele acestui roman de a-şi disputa primele locuri în topul celor mai citite cărţi din toate timpurile.
Influentele Revolutiei Franceze în plan ideologic, puternic resimtite în epoca lui Dickens, se regasesc în multe dintre operele sale prin îndemnurile la emancipare pe care le transmite cu entuziasm catre cititori. „Sunt parinte iubitor pentru toti copiii fanteziei mele“, afirma autorul Marilor sperante, care credea cu tarie în capacitatea omului de a depasi obstacolele vietii si a-si crea o cariera importanta în orice domeniu. Confirmarea adevarului cuprins de afirmatia sa ajunge la cititori de îndata ce acestia descopera doar câteva din experientele de initiere în tainele vietii, prin care trece orfanul Pip. Aidoma unui parinte, Dickens îi permite lui Pip sa vina în contact cu oameni si situatii rupte din realitate, care fie îl pun în pericol, fie îl dezamagesc, spulberându-i visele si inocenta, dar cu ajutorul carora descopera lumea cu toate nuantele ei. Nascut într-un mediu ostil oricarei posibilitati de evolutie în plan personal sau social, Pip este lovit de noroc si devine posesorul unei averi care naste mari sperante. Efectul noii situatii se resimte imediat, atât în modul de raportare al celorlalti la el, cât si în atitudinea lui fata de ceilalti. Inserând multiple episoade autobiografice în romanul sau, Dickens construieste personaje dupa modelul oferit de realitate, pe care le prezinta într-un mod absolut original. Astfel, defectele eroilor implicati în actiune sunt mai curând o sursa sigura de umor decât un mod de a trezi aversiunea cititorilor. Si într-adevar, dupa ce râde pe saturate, nimeni nu se mai poate înfuria în fata perfidiei cu care lingusitorul domn Pumblechook îi strânge mâna lui Pip, de cel putin zece ori în cinci minute, afirmând ca el a stiut dintotdeauna ca micul Pip este înzestrat cu evidente calitati de gentleman si ca va fi bogat într-o buna zi.
- 2 volume
- colecţia Biblioteca Pentru Toţi
- 309pag. + 356pag.
- traducere de Vera Călin
|
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.
Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii. |
|
Cărți din aceeași categorie:
Cartea “Marile sperante (2 vol.)” de Charles Dickens a apărut la editura de Stat pentru Literatură şi Artă în seria de Beletristica: Aventura, se află în stare foarte bună, conține 665 pagini și poate fi comandată online.
|