Mica metoda de pian
de Maria Cernovodeanu |
„Apariţia acestei mici metode de pian constituie un fapt semnificativ şi pozitiv, dovedind cerinţele mereu crescânde ale învăţământului artistic-muzical în ţara noastră. Pretutindeni, în numeroasele şcoli de muzică, în cercurile artistice ale diferitelor instituţii, s-a impus necesitatea unui material în continuă perfecţionare. Răspunzând acestei cerinţe, ediţia de faţă include astăzi şi un mic număr de piese pentru patru mâini, pentru a da astfel, chiar în primele luni ale învăţământului instrumental, posibilitatea unei mai bune pregătiri de ansamblu, printr-o temeinică stăpânire a tempo-ului şi a măsurii. Tabloul mobil al claviaturii este destinat a veni în ajutorul începătorilor, care, neavând un instrument acasă, se vor putea familiariza totuşi cu aspectul succesiunii clapelor şi se vor obişnui cu aşezarea corectă a degetelor din primele piese ce se execută prin mişcare verticală (nu legato). Interesul manifestat faţă de mica metodă de pian confirmă valabilitatea principiilor care îi stau la bază. Nădăjduiesc că, în forma ei actuală, revăzută şi cu un material îmbogăţit, ea îşi va atinge scopul, acela de a apropia, din ce în ce mai mult, noile generaţii de muzică.” ( Maria Cernovodeanu)
|
|
Cărți din aceeași categorie:
 Limba Germana. Curs practic (3 volume) (de Jean Livescu, Emilia Savin, Basilius Abager) 149,00 RON
 Psihiatrie (de V. Predescu)
129,00 RON 84,00 RON
 Dictionar tehnic german-roman / roman-german (de Henry Freeman, Guenter Glass) 32,00 RON
 Dictionar Tehnic Englez-Roman (2 vol.) 129,00 RON
 Istoria literaturii romane dela origini pana in prezent (reproducere in facsimil a editiei din 1941) (de George Calinescu)
290,00 RON 249,00 RON
Cartea “Mica metoda de pian” de Maria Cernovodeanu a apărut la editura Grafoart în seria de Invatamant, se află în stare nouă, conține 89 pagini și poate fi comandată online.
|