 |
Mitul ca temă sau motiv pentru creaţia literară este un model al specificului naţional. Mitul reintegrării, aşa cum îl defineşte Mircea Eliade, devine în drama Mioriţa a lui Valeriu Anania o modalitate de a exprima răspunderile neamului cu care se încarcă o generaţie. In mod simbolic, păstorul moldovean din baladă devine Moldan, fiul lui Novac şi al Cătălinei. Moldan este surprins în momentul când vrea să-şi aleagă mireasa, pe Mioara, oiţa cea dragă din turmă, care se transfigurează-n mireasă; „A munţi/or crăiasă”. Mioara este iubită de Vrâncu, prefigurare a ciobanului vrâncean sau muntean. El este stăpânit de patima avariţiei şi vrea să devină fruntaş între ciobani, să obţină cele două mii de oi, care sunt zestrea Mioarei. Mioara este frumoasă; „Pe ochii ei pâiş de gene lungi”, „Sprâncenele, umbrite curcubeie”„I-i gura vad de pârâiaş cu salbe / Ce-şi saltă râsul printre pietre albe”, „Obrajii ei sunt pajişti cu aglici”. Este o dezvoltare a versurilor din baladă; „C-o mândră mireasă /A lumii crăiasă”.
La descântecul rostit de Cătălina se adună nu doar fetele şi flăcăii de pe plai, ci şi cei duşi, neamul cel adormit. Moldan vrea să discute cu fraţii săi adormiţi, apoi joacă straniul joc al morţii, înspăimântând-o şi pe Mioara. Aceasta cere sfat de la un schivnic, în timp ce Roiniţa şi Mărgărita rostesc un descântec cu o mătrăgună ca să-şi afle mirele. Descântecul devine realitate, când Hurmuza vine şi-o ia pe Mărgărita, iar Mioara îl cedează pe Moldan Roiniţei, ca să împiedice omorul. Moldan îi dă Mioarei un gherdan, ca dar de nuntă, şi-i îndârjeşte pe Vrâncu şi Lavru. Cătălina, mama lui Moldan, se opune nunţii şi-l blestemă. Nunta este făcută după datină; cu vătaf, vornici, nuni. Vine Cătălina şi-i binecuvântează. La momentul nunţii, Moldan este înjunghiat de Lavru, căruia mai demult îi salvase viaţa. Moldan rosteşte versuri în care sugerează mitul reintegrării; „Noaptea e-n văpăi / Şi-i aşterne salbe / Nunţii mele albe /Hai la nuntă, hai / Pe-o gură de rai / Parcă s-au deschis / Porţile spre vis...”. Păstorul moldovean moare, în timp ce Cătălina, măicuţa bătrână, ascultă în pântecul Mioarei, zvâcnind, noua viaţă; „Bucură-te cel ce mori /Cu vecia-n subţiori /Bucură-te rădăcină /Care birui în lumină ! /Bucură-te dulce fiu ! /Bucură-te cântec viu ! /Bucură-te că-n comand / Ţi-aud inima bătând”.
Valeriu Anania continuă dramaturgia de specific naţional pe linia deschisă de Vasile Alecsandri şi reprezentată de Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Vasile Voiculescu, Horia Lovinescu, Octavian Goga.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Carti pentru copii
