Al treilea volum al seriei lui Orson Scott Card duce povestea într-un plan superior, concentrându-se pe o călătorie filozofică. (The New York Times)
Drumul și pelerinii din cartea cunoscutului autor american sunt bine conturaţi și amplasaţi într-o poveste care-i ţine cu sufletul la gură și pe cititorii cei mai pretenţioși. (The Guardian)
Al treilea volum al seriei începute cu Amintirea Pământului este chiar mai reușit decât primele două. (New York Daily News)
Basilica a căzut. Acum Wetchik, Nafai și familiile lor trebuie să înfrunte deșerturile și să traverseze continente pentru a ajunge acolo unde zac, abandonate, navele spaţiale de pe planeta Harmony, așteptând timpul în care vor fi din nou pregătite pentru zboruri interstelare. Dar, dintre cei șaisprezece plecaţi la drum, numai câţiva au ales această cale de bunăvoie. Ceilalţi, fiicele răzbunătoare ale Rasei și soţii lor, împreună cu fiul cel mare al lui Wetchik, Elemak, au fost forţaţi să li se alăture. Mânia lor poate pune în pericol întreaga misiune.
Orson Scott Card - Navele Pamantului.
Ultimul volum al trilogiei Intoarcerea acasa.