Unde mai pui că transcrierea pe peliculă a tonului ei diaristic ar necesita un voice-over - procedeu care de obicei „sapă“ tempoul narativ al unui lungmetraj - care oricum n-ar putea reda majusculele de care Patty abuzează non-stop. Plus că nu s-a inventat încă ratingul pe care l-ar avea lungmetrajul consacrat lui Patty, din cauza aventurilor deşănţate ale personajului, cu atât mai dese cu cât ea nu doarme niciodată. Secvenţele porno sunt extrem de dense, însă din ele nu lipsesc tuşele gingaşe, chit că acestea se materializează uneori în homari primiţi cadou de protagonista ahtiată după alcool, droguri şi sex.
Ceea ce o face şi vulnerabilă la abuzurile altora: un viol se petrece chiar la începutul microromanului şi nu e primul căruia îi cade pradă Patty, dar, cu doza ei de umor, nu-l încasează „din plin“ şi nici nu ajunge pentru a-i tăia cheful hedonist.
Jocul pe care Almodóvar îl practică pe spezele protagonistei sale nu e lipsit de autoironie: la finalul porno-romanului, Patty încearcă să se autocunoască realizând un interviu cu cineastul. Iar acesta n-o ajută prea mult: îi spune că ar da piept cu non-existenţa dacă ar adormi, refuză să îi atribuie un sex bine definit, în schimb o consolează explicându-i că orientarea ei politică depinde de în ale cui braţe se află. Să te mai miri că Almodóvar e în libertate şi că Patty n-a plecat în căutarea unui alt autor!
Despre autor
Patty Diphusa face parte dintr-o consistentă galerie de personaje feminine, care i-a adus lui Almodóvar eticheta de “regizor al femeilor”. Patty Diphusa, vedetă porno, Sexilia - o nimfomană -, Yolanda, o cântăreaţă de club refugiată la mănăstire, Leo Macias, autoarea incognito de „romane roz“, Bom, cântăreaţa lesbiană de punk, femei în pragul unei crize de nervi, tinere sau bătrâne, transsexuali din complicate puzzle-uri amoroase, toate acestea nu sunt decât câteva dintre personajele feminine sau cu sexualitate elastică din filmografia şi literatura lui Pedro Almodóvar.
Încă de la începuturile carierei sale, celebrul regizor spaniol şi-a folosit peliculele şi textele ca pe nişte lentile focalizate asupra psihologiei feminine sau asupra exemplelor care arată că identitatea sexuală nu poate fi întotdeauna un ascultător concept bătut în cuie. Aşa se face că zoom-urile în care Almodóvar s-a specializat de-a lungul timpului urmăresc, în detalii care nu scapă nici latura tragică, dar nici pe cea ironică, dilemele, nevrozele, isteriile şi crizele de identitate ale femeilor pe care le imaginează, dar şi latura deloc ortodoxă a sexualităţii, de care se foloseşte pentru a vorbi despre tabuurile puse la index de morala creştină.
Patty Diphusa face scufundări într-o dimensiune dintotdeauna stigmatizată, cea a industriei sexului, anticipa în urmă cu aproape 20 de ani una dintre cele mai fierbinţi zone de cercetare ale studiilor de gen. Astăzi, Almodóvar face parte din bibliografiile şi filmografiile cursurilor universitare care vor să demonstreze una dintre cele mai discutate teorii ale acestor discipline, şi anume că genul este un construct socio-cultural, nu un dat. Tocmai de aceea Almodóvar alege exemple problematice, personaje aflate la graniţa dintre femeie şi bărbat, cei catalogaţi oficial drept „devianţi“, cei care populează cluburile „dubioase“ şi periferia sexualităţii, femei, cum este exemplul lui Patty Diphusa, care nu aderă la codul fetelor cuminţi, prezenţe capabile să clatine distincţiile între sexul tare şi cel frumos.
Însă farmecul cărţii nu se opreşte doar la limbajul colorat şi la desfrâul firesc al lui Patty: Almodóvar a mai adăugat nişte texte, care formează un fel de autobiografie proprie. Într-un asemenea fragment, intitulat „Autointerviu 1984“, Almodóvar spune: „Te-ai specializat în regia femeilor - ţin s-o precizez: cinematografic vorbind. E una dintre rarele calităţi pe care oamenii ţi-o recunosc“. Şi, desigur, tot Almodóvar răspunde: „Există, între ele şi mine, un straniu sentiment de reciprocitate. Trezesc în ele sentimente materne şi invers. Din cauza asta ne înţelegem bine pe platou“.
Constantul element de surpriză din Patty Diphusa e capacitatea incredibilă a acestui personaj de a plonja din realitate în ficţiune şi viceversa, atât de mult încât, la un moment dat, ea îşi face apariţia în toiul filmărilor la „Kika“, pentru a-i reproşa regizorului Almodóvar că a fost părăsită de scriitorul Almodóvar.
Filmele şi textele sale sunt, aproape toate, exerciţii de critică culturală, trimiţând de multe ori la societatea carnavalului de care vorbea Mihail Bahtin, dar funcţionând totodată şi ca avangardă pentru discursurile feministe despre gen şi sexualitate. Aşa se face că, în filmul Totul despre mama mea, figura maternă este una atipică, iar tatăl, transsexual, iar în Proasta creştere, de pildă, cei doi tineri descoperă într-o şcoală catolică alte „valori“ decât cele promovate oficial.
Deşi lectura confesiunilor lui Patty Diphusa nu este una dintre cele mai inofensive, coborârea în „infernurile“ plăcerilor şi mărturisirile unei femei al cărei rol este de stimul erotic, de ficţiune pentru imaginaţia atâtor bărbaţi, este fără îndoială un bun prilej de confruntare şi de întâlnire cu ceea ce stă de obicei sub benzile negre ale cenzurii.
La sfârşitul anilor ’70, Pedro Almodóvar a semnat, cu pseudonimul Patty Diphusa, numeroase „cronici“ ale epocii postfranchiste, în diferite ziare şi reviste spaniole. Câţiva ani mai târziu, Patty avea să fie „regândită“, transformată într-un personaj feminin extravagant, ale cărei aventuri au început să vadă lumina tiparului în 1983 şi 1984, în paginile revistei „La Luna“, considerată un fel de „Buletin Oficial al mişcării madrilene“, după cum declara Jorge Herralde, şeful editurii care a publicat, în 1991, volumul Patty Diphusa, Venus a toaletelor.
În 2006, la ceremonia de acordare a Premiului Príncipe de Asturias, ai cărei laureaţi erau Paul Auster şi Pedro Almodóvar, Jorge Herralde declara că Patty Diphusa a inventat un nou „-ism“ literar: „realismul frenetic“.
Beletristica
Autori romani
