Povestea se dezvăluie prin patru personalităţi diferite, prin întâmplările cărora aceştia trebuie să le facă faţă într-o vieţuire marcată mai curând de singurătate. Inconştienţi sau nepăsători de existenţa unei familiei căreia îi aparţin, cei patru îşi consolidează un trai cel puţin decent, dar care nu reuşeşte să îi facă pe deplin fericiţi, poate calmi şi oarecum împăcaţi, dar nu fericiţi.
Scrisă într-o manieră când lentă, când alertă, cartea cucereşte prin introspecţia fiecărui personaj, prin prezentarea detaliată a trăsăturilor care îi caracterizează, printr-un realism crud şi o răbdare pentru amănunte copleşitoare.
O întâmplare tragică îi aduce împreună, o veste care pare să fie atât de importantă încât fiecare lasă deoparte problemele sau divergenţele şi se adună în singurul loc prin care au ceva în comun: casa părintească. Margido, Erlend, Tor şi Torunn, martorii întâmplărilor din carte, trec printr-o aparentă transformare în momentul în care drumurile lor se împreunează. Ajunşi la ferma Neshov descoperă nu doar cât de bine pot funcţiona împreună şi cât de mare nevoie aveau de ceilalţi, dar şi un secret care a marcat şi zdruncinat şansa la normalitate a familiei.
Despre autor
Anne B. Ragde, autoarea romanului Plopii din Berlin, ştie să rezolve nevoia de dramă a cititorilor de diferite vârste. A început să scrie proză pentru copii şi adolescenţi, gen cu care a debutat la 29 de ani şi care i-a adus rapid şi priză la public, şi la critici, dar nu s-a ferit de noi încercări şi a abordat în scurt timp şi alte genuri. „Hallo! Her Er Jo!”, prima carte pentru copii a scriitoarei norvegiene, publicată în 1986, are un ton naratorial intim şi numeroase scene burleşti.
Toate acestea sunt asezonate uneori cu pasaje groteşti sau chiar grave, dar Anne B. Ragde îşi câştigă cititorii în special prin scriitura impresionistă, subiectivă, ce se alimentează dintr-un soi de empatie cu diferitele sale personaje, ce trec nu o dată prin păţanii nefericite.
Această trăsătură este o constantă a cărţilor sale pentru copii: „Dumme Mamma” (1987), „Zona Frigida” (1995) şi altele. Aceeaşi caracteristică va trece, în tonuri mai accentuate, în volumele de mai târziu, de după 1990, anul în care renunţă la literatura pentru copii, consacrându-se romanelor.
Pentru că a ştiut să nu piardă din ochi nici nevoia copiilor sau a adolescenţilor de a se familiariza cu lumea prin intermediul poveştilor cu nuanţe amare, nici latura umoristică a realităţii, Anne B. Ragde a fost recompensată în 2001 cu Premiul Brage. Importanta distincţie literară norvegiană i-a fost acordată pentru volumul pentru copii „Biografien om Sigrid Undset. Ogsaa en ung Pige”. Autoarea manifestă mai târziu simpatie în mod predilect pentru psihologiile vulnerabile, sesizabilă în maniera în care urmăreşte, în scrierile sale, disconfortul din miezul familiilor obişnuite, dar şi pentru problemele adolescentine trăite cu o violenţă care merge uneori până la tragedie.
Acţiunea volumului „Arsenikktarnet” (2001) se întinde de-a lungul a trei generaţii, protagonista fiind antrenată, aşa cum o fac şi alte personaje create de aceeaşi autoare, de obsesia pentru misterele din trecutul familiei. Este o poveste cu un ton accentuat liric, mai puternic decât în alte romane scrise de Anne B. Ragde, în care se amestecă picanterii, acte şocante de cruzime infantilă, istorii bine documentate din arhive, memorii şi istoria despre ascensiunea şi decăderea socială a unor familii sau despre porţelanurile daneze.
În romanul „Eremittkrepsene” (2005), tradus până astăzi în zece limbi, prozatoarea norvegiană descrie, alternând realismul cu suspansul de thriller şi notele naturaliste, de obicei piesa de rezistenţă a celor mai multe dintre operele sale, o dramă „clasică” a unei familii dezbinate. Torunn, eroina romanului, porneşte, după moartea bunicii sale, în căutarea rudelor încă în viaţă din partea tatălui.
Este un bun prilej pentru ca Ragde să surprindă cu atenţie scene cotidiene din destinele unor personaje măcinate de umori tenebroase, manii, fanatisme sau chiar deviaţii psihologice. În stilul său obişnuit, autoarea se implică subiectiv, manifestând compasiune sau înţelegere pentru necazurile unor caractere, precum un unchi văduv al lui Torunn, un altul homosexual etc. Ragde nu ocoleşte nici scenele macabre, relatate fie cu o răceală studiată, cu atât mai impresionantă, fie presărând din belşug detalii şocante, aşa cum este cazul crimelor din unele cărţi poliţiste precum „Dr. Zellwegers gave“ (2002) sau cel al unor volume de proză scurtă.
Beletristica
Autori romani
