Roma si destinul ei (2 vol.), de Raymond Bloch, Jean Cousin

Roma si destinul ei (2 vol.)

de Raymond Bloch, Jean Cousin

Roma si destinul ei (2 vol.)

Titlu:

Roma si destinul ei (2 vol.)

Domeniu: Istorie

Editura: Meridiane

Autor: Raymond Bloch, Jean Cousin

Starea cărții: Foarte bună

Nr. pagini: 358+455

Anul apariţiei: 1985

34,00 RON
Vezi carte

Raymond Bloch, Jean Cousin - Roma si destinul ei (2 vol.).

Această carte nu este o simplă „istorie a Romei“. Autorii ei n-au avut intenţia să refacă ceea ce alţi învăţaţi reuşiseră mai înainte: nu a stat deloc în preocupările lor să fie nişte povestitori care nu omit nici o dată, nici un nume, nici un fapt.

Raymond Bloch, ale cărui săpături în Etruria i-au statornicit o trainică reputaţie, s-a dedicat punerii în lumină a problemelor generale care se desprind din istoria Italiei în cursul celui de al doilea şi al primului mileniu î.e.n., o istorie în care începe să se scrie marea pagină a aventurii etrusce şi a popoarelor vecine. Fără o privire asupra acestor precedente, care au dominat începuturile existenţei sale, Roma este de neînţeles.

Mie îmi revenea greaua sarcină de a urmări ceea ce nu îndrăznim să numim „aventura“, ci mai degrabă „destinul Romei“, de la pseudo-revoluţia din 509 înaintea erei noastre pînă la detronarea lui Romulus Augustulus, ultimul împărat roman din Apus, petrecută la Ravenna, în 476 e.n. dată tradiţională care era atribuită pînă mai ieri sfârşitului antichităţii romane.

509 î.e.n. — 476 e.n.: sub numele prestigios al Romei este vorba de un mileniu de istorie fierbinte, de istoria unui oraş, a pămînturilor care îl înconjură, a „naţiunilor“ care le locuiesc, dar şi a Mediteranei şi a civilizaţiilor care s-au dezvoltat în jurul ei.

Cartea este impartita in trei mari capitole:

  • Cartea I: Italia si Roma pana la inceputul Republicii
    1. Italia primitiva si popularea treptata a peninsulei
    2. Poporul si civilizatia etrusca
    3. Originile Romei
  • Cartea II: Republica romana
    1. Inceputurile republicii
    2. Fatada institutiilor, jocul marilor familii si dramele pamantului
    3. Industria si comertul
    4. Crizele republicii de la Gracchi la Cezar
    5. Litera, stiintele si artele
    6. Calea spre unitate
    7. Catre regimul personal
  • Cartea III: Imperiul Roman
    1. De la principat la dominat
    2. Imperiul si bunurile pamantului
    3. Imperiul si bunurile spiritului: literatura, stiintele, artele si dreptul
    4. Imperiul si zeii
    5. "Roma nu mai este la Roma"
Recenzii

Cartea “Roma si destinul ei (2 vol.)” de Raymond Bloch, Jean Cousin a apărut la editura Meridiane în seria de Istorie, se află în stare foarte bună, conține 358+455 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2024 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro