 |
Curioasă soartă a avut acest roman. Montesquieu n-a îndrăznit să-l publice în Franţa. Şi ca să fie sigur că n-are bătaie de cap, baronul, pe atunci magistrat la Bordeaux, nu şi-a pus numele pe coperta cărţii.
“Scrisorile persane” au avut un uriaş succes încă de la apariţie. La Paris se află cine e autorul şi Montesquieu devine brusc o celebritate, aşa că lasă magistratura şi se mută în Capitală. E invitat prin saloanele doamnelor, se afişează prin cafenelele literaţilor, într-un cuvânt se metamorfozează într-un animal monden. Face apoi o lungă călătorie în Europa, după care se aşează în castelul familiei pentru a-şi scrie lucrările „serioase”. Cea mai însemnată dintre ele, “Spiritul legilor”, face din el o autoritate intelectuală europeană.
La vremea când a apărut, dar şi mai târziu, “Scrisori persane” strălucea prin exotism, prin poveştile de amor relatate prin scrisori, dar şi prin umor. Doi persani din Ispahan, Uzbec şi Rica, pornesc în călătorie spre Europa. Şi trimit scrisori de tot felul în Persia. Romanul cuprinde însă şi corespondenţa cu cei de acasă a slujitorilor care-i însoţesc. Cititorul află în felul ăsta şi ce li se întâmplă în străinătate lui Uzbec şi mai tînărului său prieten, dar şi ce se petrece la Ispahan. Când ajunge la Paris, fostul înalt dregător Uzbec remarcă uimirea localnicilor; - Sînteţi persan? Foarte interesant. Cum poate fi cineva persan?
Franţujii nu ştiu că politicosul persan se întreabă la rândul său cum poate fi cineva francez şi că mirarea cu care-l privesc ei e nimica toată faţă de perplexitatea cu care el îi observă. Ciocnirea civilizaţiilor în formă atenuată, dar cu o putere de observaţie din partea lui Montesquieu care probabil că i-a dat o parte din muniţie lui Huntington.
Uzbec nu pricepe de ce francezii, în loc să-şi ţină femeile în harem, le lasă să umble, cu feţele descoperite, pe unde au ele chef şi să stea de vorbă cu bărbaţi străini, inclusiv cu persani ca el. Din acest motiv, deduce el, francezii sunt geloşi, sentiment necunoscut în Persia unde femeile nu ajung să se expună bănuielilor soţilor şi clevetelilor străinilor, pentru că stau în liniştea haremului.
Moda la Paris, află Uzbec, e ceva care te obligă să-ţi schimbi croiala hainelor cel puţin o dată pe an, deoarece hainele aplaudate ca desăvârşite anul trecut stârnesc râsul în acest an. Pus la curent cu marea dispută a vremii, aşa-numita ceartă dintre clasici şi moderni, Uzbec nu pricepe de ce se încontrează francezii. Unii argumentează că autorii din vechime sunt superiori celor mai noi, iar alţii susţin că, dimpotrivă, modernii sunt mai tari decît clasicii. Această uriaşă polemică i se pare persanului o prostie, fiindcă nu duce nicăieri.
La rândul lui, Rica scrie acasă despre francezii pe care i-a cunoscut, cu aceeaşi savuroasă uimire. Astfel că în timp ce în epistolele sale Uzbec îi priveşte pe francezi în general, mirându-se de moravurile lor şi de felul cum le funcţionează societatea, Rica e cel care rămâne uimit de ei, la bucată şi pe categorii.
Dar în timp ce ei scriu epistole cu impresii de călătorie şi cu observaţii detaşate despre moravurile francezilor, haremul lui Uzbec începe să fiarbă. Rivalităţi între neveste, plângerile lor despre dictatura eunucilor care le păzesc şi corespondenţa între eunuci. 'Nu care cumva să te laşi atras de farmecele lor!' îl sfătuieşte eunucul plecat pe cel care a rămas cu paza haremului pe cap; 'Dacă, în amintirea bărbăţiei pierdute, faci greşeala să le pipăi ca şi cum ai mai fi bărbat, devii sclavul şi jucăria lor. Pentru un eunuc, femeile din harem sînt duşmanii lui naturali care încearcă să-l domine!'
Dincolo de încurcatele treburi ale eunucilor, când află Uzbec, înţeleptul ai zice, de zurbaua din harem şi de infidelitatea soţiei sale favorite lasă deoparte şi înţelepciune şi tot, ca să împartă pedepse nemiloase. Căci, indiferent unde te-ai găsi şi oricâte ai fi aflat pe unde ai ajuns, rămâi de fapt prizonierul lumii de acasă.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Carti pentru copii
