Lucrarea apocrifă Testamentum Domini Nostri Jesu Christi face parte din Octateuhul lui Clement. Ea oferă detalii asupra rânduielilor bisericești, conforme cu învățăturile și îndrumările Mântuitorului. Versiunea latină din 1899 se bazează pe un text siriac și aparține patriarhului syro-catolic Ignație Efrem al II-lea Rahmani.
Titlul acestui text apocrif a făcut ca opera de față să se bucure de aceeaşi trecere ca şi celelalte apocrife liturgice mai cunoscute: Didahia Apostolilor, Tradiţia apostolică, Didascalia sau Constituțiile Apostolice. Dispoziţiile privitoare la cultul creştin şi la viaţa creştină în general sunt prezentate printr-o ficţiune literară, ca dictate de Iisus apostolilor săi sau de către aceştia ucenicilor lor şi culese apoi de un autor. În urma dezbaterilor asupra Testamentului s-a ajuns la concluzia că probabil ar fi vorba de o colecţie dependentă de Tradiţia apostolică, apărută în a doua jumătate a sec. al V-lea, poate într-un mediu monofozit din Siria orientală. A fost scris în greacă, dar originalul s-a pierdut iar textul s-a păstrat într-o versiune siriacă a lui Iacob de Edessa (687) în cadrul operei Octateuhul lui Clement, care constituie primele două cărţi; în etiopiană şi arabă.
Primul editor al textului siriac şi traducătorul în limba latină al textului este patriarhul unit al Siriei, Ignatie Efrem al II-lea Rahmani. El a voit să facă dovada că Testamentul a apărut în sec. al II-lea, indus în eroare de faptul că scrierea îi părea foarte veche prin dispoziţiile cuprinse în ea. În anul 1901, F. Funk, făcând un studiu critic asupra acestei scrieri, respinge datarea lui Rahmani, susţinând că lucrarea a apărut în sec. al V-lea. Unii liturgişti ruşi n-au acceptat părerea expusă de Funk şi au plasat apariţia Testamentului în sec. al III-lea. În general liturgiştii români şi greci, sunt de aceeaşi părere cu cercetătorii occidentali care au stabilit apariţia Testamentului Domnului Nostru Iisus Hristos în sec. al V-lea.
Acestea sunt semnele aceluia (ale lui Antihrist). Capul lui scânteietor ca o flacără; ochiul lui drept plin de sânge; cel stâng de culoare verzuie, având două pupile. Pleoapele lui sunt albe; buza de jos mare; coapsa dreaptă mică și picioarele late; degetul lui cel mare zdrobit și lunguieț. Aceasta este secera întristării...
Acestea sunt armele de judecată și distrugere a fiilor Pământului, nimicirea celor credincioși, calea împrăștierii. Deoarece calea lui (a lui Antihrist) este în rătăcire, virtutea spre blasfemie, mâinile spre înșelăciune, dreapta în nenorocire și stânga în întuneric.
Testamentum Domini se prezintă ca provenind de la Mântuitorul Însuși, Care, după ce a înviat din morți, ar fi dat dispoziții și învățături apostolilor în legătură cu eschatologia și cu viața liturgică, morală și disciplinară din cadrul Bisericii primare.
Ediție bilingvă. Traducere și studiu introductiv de prof. dr. Nicolae Achimescu.
Beletristica
Carti pentru copii
