Ubik, de Philip K. Dick

Recenzie Philip K. Dick - Ubik

Ubik

Titlu: Ubik

Domeniu: Beletristica » Science Fiction » Comentarii

Editura: Nemira

Autor: Philip K. Dick

Nr.pagini: 226
Anul apariţiei: 1994
24,00 RON
scris de: Kaspar Hauser Data adăugării: 22 noiembrie, 2020
Ubik, alaturi de romane precum Omul din castelul inalt (distins cu premiul Hugo in 1963), Timpul dezarticulat sau Viseaza androizii oi electrice?, este , cu certitudine, una dintre cele mai bune carti scrise de Philip K. Dick, daca nu chiar cea mai buna, fiind declarata de revista Time Magazine in 2005 drept unul din cele mai bune 100 de romane scrise in limba engleza dupa 1923.

Despre Ubik se poate spune ca are la baza, sau macar dezvolta tema din nuvela Ce spun mortii, scrisa in 1964, cu 5 ani inaintea romanului. Aceste doua opere au ca punct comun nu doar ideea de semi-viata si comunicare intre vii si morti (prin criogenie prelungindu-se activitatea cerebrala a celor decedati pentru o perioada nedeterminata), ci chiar si numele unui personaj, Herbert Schoenheit von Vogelsang, in nuvela proprietarul Morgii Fratilor Dragi, iar in roman proprietarul Moratoriumului Preaiubitei Fratii, ambele institutii reprezentand puncte de contact dintre lumea mortilor si cea a celor vii.

Personajul principal din Ubik este Joe Chip, unul din angajatii companiei Runciter Associates, companie condusa de Glen Runciter cu ajutorul sfaturilor primite de la sotia sa decedata, Ella, aflata in semi-viata la Moratoriumul Preaiubitei Fratii din Zurich. Problemele financiare sau de alta natura ale lui Joe Chip indica trasaturile unei persoane comune, simple, fara insusiri extraordinare sau puteri nebanuite. Totusi, functia ocupata in cadrul firmei lui Runciter este una de mare raspundere, el fiind responsabil cu testele de tip electric, efectuate in vederea masurarii fortei campului generat de un anti-psionic (anti-psi sau inertial) sau de un grup de inertiali, putand determina insa si magnitudinea campului electric generat de unul sau mai multe asa-numite “talente” (telepat, esper, precog, animator, parakinezist, etc). In urma acestor teste se iau decizii in vederea recrutarii unor inertiali sau talente.

Intriga este declansata ca urmare a disparitiei semnalului unui telepat esper, pe nume S. Dole Melipone. Ashwood, un telepat angajat de Runciter, va descoperi intre timp existenta anti-talentelor, in persoana unei tinere fermecatoare, Patricia Conley, careia i se propune supunerea la unul din testele lui Joe Chip. Pe langa aceasta, un alt eveniment ciudat se petrece atunci cand, in mijlocul unei discutii intre Glen si sotia sa, peste vocea Ellei se va suprapune vocea unui adolescent, Jory Miller, prezenta tanarului fiind coplesitoare pentru mintea sotiei lui Runciter. Raspunzand unei propuneri de afacere din partea unui misterios Howard, Glen ii va incredinta lui Joe misiunea de a gasi 11 inertiali, care vor fi folositi pentru descoperirea membrilor unei echipe pierdute in momentul infiltrarii sediului lunar al firmei enigmaticului domn Howard. Inertialii nescotesc o serie de indicii asupra deznodamantului dramatic al misiunii si aceasta se soldeaza cu un atentat asupra vietii lui Runciter, Joe Chip si a inertialilor condusi de acestia, dovedindu-se ca totul fusese de fapt o capcana.

In acest roman al lui Philip K. Dick desfasurarea actiunii este caracterizata de pendularea intre starile de realitate si irealitate. Granitele dintre real si inchipuire sunt atat de subtiri si de slab trasate, incat nu doar personajele cartii, ci si cititorii, trebuie sa mediteze la aspectul pomenit, distinctia dintre realitate si fantezie. Ubik este o poveste fascinanta, in care mortii viseaza viii, iar timpul regreseaza, actiunea gravitand intre anii ‘90 si anii ‘30 iar alaturi de elementele SF pot fi observate si valentele filosofice ale romanului, prin tratarea unor subiecte precum omniprezenta, atotputernicia, atotcunoasterea, creationism, iluzia realitatii samd.

Ubik este unul dintre cele mai bune romane ale lui Dick, daca nu cumva poate concura pentru intaietatea intre capodoperele maestrului genului SF. Pasionatii acestui gen pot fi siguri ca lecturarea cartii nu va insemna o dezamagire. Pentru ceilalti, Ubik prezinta o provocare incitanta demna de luat in considerare. Cu alte cuvinte, indemnul meu este sa nu ratati romanul, deoarece Ubik va reprezenta o aditie de o valoare inestimabila in biblioteca personala.

Cotare: 5 din 5 stele [5 din 5 stele]
înapoi Scrie comentariu
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2024 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro