 |
Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr în primul volum din saga ce continuă povestea lui Ender - “Umbra lui Ender”, acelaşi farmec, aceeaşi forţă, aceleaşi sentimente puternice care au făcut din Ender o legendă.
Sunt sigur că vă mai amintiţi de Bean; băiatul mărunţel, extrem de inteligent şi omul de încredere a lui Ender. De această dată Bean se află în centrul acţiunii, dar doar pentru a-l evidenţia mai bine pe Ender şi luptele duse de el pentru salvarea omenirii.
Bean este un orfan crescut pe străzile din Rotterdam, unde inteligenţa sa precoce îl salvează de la moarte. Descoperit de o măicuţă, Bean este trimis la Şcoala de luptă unde aminteşte tuturor de Ender. Doar că Bean este un copil chiar mai special decât cei din selectul grup în care a nimerit. Atât de special încât uneori chiar şi Ender este pus în umbră.
Dacă firul epic este uşor de expus, din punct de vedere stilistic Orson Scott Card a dat dovadă de foarte mult curaj. În primul rând, Umbra lui Ender trebuia să fie un roman care să nu fie în „umbra” “Jocului lui Ender”. În al doilea rând, “Umbra lui Ender” are finalul deja cunoscut. Ba mai mult, cunoaştem deja toate aventurile care duc la deznodământ. Cum să reuşeşti, ca scriitor, să captezi interesul cititorului într-un asemenea caz?
Intensitatea emoţională din “Jocul lui Ender” se regăseşte în totalitate în “Umbra lui Ender”. Iar acest aspect este marele câştig al romanului. La el se adaugă capacitatea lui Orson Scott Card de a se juca cu percepţia noastră şi să ne convingă de faptul că nuanţele realităţii sunt relative, iar strălucirea unui erou este dată de multe ori de sluga necunoscută care îi lustruieşte armura.
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
