Romanul lui Faulkner Zgomotul şi furia a declanşat o pleiadă de interpretări, majoritatea legate de tragedia unei lumi în ruptură.
Publicat în 1929, Zgomotul şi furia este cel de-al patrulea roman al lui William Faulkner şi, cu siguranţă, cartea ce a fost trecută prin cele mai multe grile de interpretare. Unii au căutat analogii cu scenarii inspirate de Vechiul Testament, alţii, conexiuni cu piese literare consacrate de canoanele Occidentului, în special "Hamlet". Cei mai mulţi au citit însă în Zgomotul şi furia povestea, dramatizată la scară redusă, a decăderii fostului Sud aristocratic.
Indiferent de zona de interes pe care criticii au decupat-o din capodoperă lui Faulkner, toţi s-au oprit asupra tehnicii insolite care-i individualizează romanul. Zgomotul şi furia se concentrează asupra relaţiilor tulburi din familia Compson, vechi aristocraţi din ţinutul Mississippi. Declinul unei case nobile şi erodarea relaţiilor din sînul familiei sînt reflectate în însăşi maniera narativă manevrată de scriitor. Fragmentat în patru tablouri, subordonate unor puncte de vedere distincte, romanul exploatează posibilităţile deschise de fluxul conştiintei, tehnică narativă consacrată de James Joyce şi Virginia Woolf.
Acest tip de scriitură spulberă linearitatea epicului şi aduce în roman neliniştea dată de înşiruirea ilogică şi necenzurată a gindurilor personajelor. Saga familiei Compson şi a declinului acesteia e reconstruită pe patru voci care se bruiază reciproc: Benjy, fiul retardat al familiei, depresivul Quentin, student la Harvard, Jason, pragmatic şi lipsit de scrupule, şi bătrîna servitoare Dilsey, care îi observă pe toţi de o viaţă.
Despre autor
Alături de Ezra Pound, Sherwood Anderson şi F. Scott Fitzgerald, William Faulkner este unul dintre prozatorii "generaţiei pierdute", pentru care lumea şi-a pierdut contururile ferme şi iluziile care o menţineau pe o orbită sigură. Sudul de care se leagă toate romanele şi povestirile americanului e un tărâm în dezagregare, încă bântuit de umbrele unui trecut încărcat de glorie şi de istorii împletite de generaţii întregi de aristocraţi.
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, William Faulkner s-a născut în 1897 la New Albany, Mississippi.
A rămas însă legat toată viaţa de Oxford, Lafayette, oraş care i-a inspirat imaginarul ţinut Jefferson, în care încheagă intrigile a nenumărate ficţiuni. "Yoknapatawpha", alt domeniu fictiv, reflectă, la rândul lui, ţinutul Lafayette de care prozatorul nu s-a putut dezlipi niciodată. În ciuda ataşamentului pentru acest orăşel, Faulkner şi-a scris primul roman, "Plata Soldatului", la New Orleans, oraş în care l-a cunoscut pe Sherwood Anderson, scriitorul care i-a influenţat debutul ca romancier. Cartea a apărut în 1925, întâia dintr-o suită de douăzeci de romane publicate neobosit, până în 1962, anul morţii lui Faulkner. Zgomotul şi furia (1929), Pe patul de moarte (As I Lay Dying, 1930), Lumina de august (Light in August, 1932) sau Absalom, Absalom (1936) sunt câteva dintre cele mai discutate romane ale lui Faulkner.
Notorietatea copleşitoare care l-a însoţit pe Faulkner toată viaţa a venit o dată cu Premiul Nobel, care i s-a decernat în 1950, spre surpriza multora dintre confraţii de breaslă. Distincţia i-a fost acordată pentru "contribuţia unică, aristocratică şi plină de forţă la romanul american modern". La doar un an după câştigarea Nobelului primea National Book Award pentru un volum de povestiri, Collected Stories, iar patru ani mai târziu, în 1955, era recompensat cu Premiul Pulitzer, pentru romanul A Fable. În 1963, la un an după moarte, i se acordă acelaşi premiu, pentru The Reivers.
Pe lângă romane şi nenumărate volume de proză scurtă, Faulkner a scris la fel de multe eseuri şi poezii şi a semnat chiar scenarii pentru Hollywood. În ciuda celebrităţii pe care şi-a dobândit-o printre contemporani, Faulkner a preferat liniştea reşedinţei din Oxford, Rowan Oak, casă transformată acum în muzeu de Universitatea din Mississippi.
Colecţia Cotidianul.